Evanghelia vieții!

Cu Domnul Iisus Hristos înaintea și în inima noastră se ajunge ușor de la lăcomie la dărnicie.

EVANGHELIA VIEȚII

,,În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. ” (Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10)

Dragilor,

În fragmentul evanghelic de mai sus, descris de Sfântul Luca, Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se întâlnește cu un om pe nume Zaheu, șeful vameșilor din Ierihon (angajat al Imperiului Roman pentru a aduna impozitele), cunoscut ca fiind unul din cei mai răi oameni ai timpului: trădător de neam, nemilos cu sărmanii, lacom și foarte corupt.

În urma acestei întâlniri, în care Zaheu se comportă asemeni unui copil, uitând de statutul și de puterea sa, singurul lui scop fiind urcarea caraghioasă în sicomor pentru a-l vedea de Domnul, Mântuitorul se auto-invită în casa vameșului, iar aici, omul păcătos promite să fie milostiv și să repare toate nedreptățile săvârșite.

Chiar dacă mulțimea privea cu indignare întrarea Domnului Iisus Hristos la Zaheu, în mijlocul celor de teapa lui, El binecuvintează casa acestuia și oferă în dar mântuirea, afirmând că ,,a venit în lume în lume să caute și să mântuiască pe cel pierdut.”

Constatând că prin recunoașterea păcatelor și repararea lor, Zaheu, omul ,,pierdut”, s-a apropiat de Mântuitorul Hristos și s-a convertit la un mod de viața plăcut lui Dumnezeu, și noi căpătăm speranță în iertare și îndreptare.

Întâmplarea de mai sus, catalogată drept una din cele mai mari minuni, ne încredințează că fiecare dintre noi, indiferent de mulțimea și mărimea păcatelor săvârșite, prin renunțarea la ele și repararea râului săvârșit, va fi primit de în brațele Domnului și va fi ocrotit de el, dimpreună cu toți cei drepți.

Așa e Dumnezeul nostru: iubitor și iertător!

Se pune totuși o întrebare firească: dacă Zaheu l-a întâlnit pe Domnul în Ierihon, în sicomor fiind suit, noi, oare unde îl vom întâlni, în ce ,,pom” va trebui să ne suim pentru a-l vedea?

Dragilor, trebuie să știm că Dumnezeu cunoaște nu doar păcatele noastre, ci știe foarte bine și opțiunile noastre, limitele noastre sufletești și trupești.

Atunci când omul înecat de patimi hotărăște (singur sau ajutat de cei dragi) să se îndrepte, să se depărteze de fărădelegi, Domnul Iisus Hristos se apropie de el și să privește înăuntrul inimii zdrobite de păcat.

Prin Harul Sfintei Spovedanii, unde ne recunoaștem și regretăm greșelile, Dumnezeu ne sprijină să reparăm relele făcute, să renunțăm definitiv la ele spre a trăi în bucurie și pace cu El, noi și toți ai casei noastre.

,,Fiecare pas al nostru către Biserică este numărat de Îngerul păzitor”, mărturisea Părintele Cleopa, spre a aduce apărare la dreapta judecată.

Cu atât mai mult, lacrimile, rugăciunile și nu în ultimul rând, faptele de milostenie, devin motiv de bucurie înaintea lui Dumnezeu și a sfinților Săi. Să ne învrednicească Domnul Iisus Hristos de Harul Său și adevărata îndreptare, acum și-n veci.

Amin!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy