Dumnezeu ne-a așezat…
Sunt preot în cea mai mare maternitate din Moldova, de la Spitalul „Cuza-Vodă” din Iași, unde se nasc cei mai mulți copii, după statistici. Și acolo unde, pe lângă o mulțime copii care au tot ce le trebuie acasă, la externare, vin din păcate și multe-multe mame care ne cer ajutorul. Mame care intră așadar în familia aceasta mare de la biserica spitalului „Cuza-Vodă”, acum este și o asociație, „Glasul Vieții”, și de unde nu prea aveam voie să ne întoarcem capul sau să fugim pentru că Dumnezeu ne-a așezat.
Acum 17 ani îmi propusesem să stau mai mult în genunchi și cu epitrahilul pe gât la patul pacientei
Am ajuns în Iași la o bisericuță modestă într-o mare maternitate. Acum 17 ani îmi propusesem să stau mai mult în genunchi și cu epitrahilul pe gât la patul pacientei, dar nu a fost chiar așa. Și asta pentru că după ce intră în biserică o mamă, două, zece care se apucă de plâns știind că acasă le așteaptă sărăcie, copii mulți, care nu au ceea ce le trebuie, boală, lipsuri în general, am înțeles că doar mângâind și vorbind frumos nu voi rezolva problema și atunci am început să caut și alte resurse resurse, să abordez toată familia mea până la al nu știu câtelea neam, toți prietenii, toți cunoscuții, angajații maternității pentru a găsi soluții reale spre a rezolva problema în mod complet. Și așa am ajuns de la a oferi mamei câteva scutecele acum mulți ani, o sacoșă cu alimente, de hăinuțe, transport la domiciliu, până la a oferi mamei o căsuță, copilului o școală și, știu eu, demnitate și speranță celor care vin cu inima strânsă, cu un suflet strivit de dureri și de lipsuri în bisericuța noastră.
M-am trezit în această situație dramatică spre catastrofală
Din păcate, România noastră în zecile de ani de comunism și în acești ani de așa-zisă democrație nu a învățat, a uitat și nu a mai învățat să respecte familia cu mulți copii, care asigură averea reală a unei societăți. M-am trezit în această situație dramatică spre catastrofală și încerc din răsputeri să îndrept pe cât îmi stă în putință acest lucru, slavă Domnului, cu oameni dragi pe care Dumnezeu îi trimite. România are în continuare resurse care trebuie scoase la iveală, reușim să redăm, cumva, demnitatea acestor mame și speranța și bucuria de a trăi pentru acești copii ignorați de autorități, de noi ca și oameni.
Cum acoperim cazurile, pe scurt
Avem o rețea de oameni de teren, patru echipe și microbuze cu patru asistenți sociali pe teren, care intră permanent în contact pe zona repartizată, astfel încât să nu scape nimănui vreo familie cu mulți copii aflată în dificultate sau vreo criză majoră apărută la o astfel de familie. Se face teren și o asistentă socială merge la domiciliu pentru a scădea și costurile, spunem noi, dar și pentru a veni în întâmpinarea unei situații care se poate agrava.
Se spune că nu se va face bullying…
Ajungi acasă la o mamă care de curând a născut, intri într-o locuință insalubră și descoperi în maximum 10 metri pătrați 7-8 copii pe un pat vechi, fără lenjerie și cu o sobă afumată, cel mult o oală cu ceva pe foc. Îți dai seama că situația este dramatică și doar simplul fapt de a oferi copilului un scutecel, un lapte praf nu poate rezolva drama prin care trece familia. Aceasta pentru că acei copii, în situația în care se află, nu pot merge la școală întrucât nu au haine, nu au încălțăminte și chiar dacă la nivel național se spune că nu se va face bullying, acești copii sunt discriminați în mod real, nu doar de copii, ci chiar de colectivul școlii de foarte, foarte multe ori. Înțelegi că se pierd niște resurse foarte, foarte mari pe care statul le acordă prin școlarizare și acel pachețel, cornul și laptele, care se mai oferi pe ici, pe colo. Te mobilizezi în așa fel încât acești copii să meargă la școală. E greu pentru că după câțiva ani de reținere, nu mai este această dorință sinceră de a fi într-o colectivitate.
Cum îi motivez pe copii
Le spun simplu – sunt trei posibilități:
Poți lucra fără școală în genunchi sau târându-te. Asta însemnând munci foarte grele, puțin plătite.
Poți avea puțină școală și să lucrezi în picioare și să fii foarte activ, dar foarte obositor.
Sau poți sta la un birou, să ai o foarte mare satisfacție și să fii foarte apreciat în societate.
Alegerea este la ei într-o anumită măsură, dar fără un stimul real nu se poate ajunge la o școlarizare eficientă și la performanță. Mi-au trebuit aproape 10 ani să înțeleg că fără o investiție consistentă, plecând de la plata taxelor de școlarizare, cheltuieli de cazare și masă pentru un copil la internat, care se cifrează undeva în jurul sumei de 1.500 de lei în clipa de față, cel puțin, să înțeleg că de fapt asta înseamnă eficiență. Cu acești bani orice părinte își poate crește un copil să-l facă OM MARE. Altfel, vorbim doar de surogate sau încercări în zona aceasta.
Urmăriți în continuare AICI interviul BRILLIANT realizat de Loredana Negrilă pentru Știrile TVR. Mulțumim pentru promovare!
Noi încă avem de îmbrăcat o mulțime de copilași. Din păcate, pentru 2.727 dintre ei nu am găsit donatori. Vreți să ajutați în continuare?
DĂRUIM SPERANȚĂ?
MERGEM MAI DEPARTE?
Cum puteți ajuta:
Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l.
