Pe Ioana o cunoaștem de când era micuță, atunci când mama ei, Alina, ne-a cerut printre lacrimi, ajutorul.
Din groapa în care locuiau, adică un fel de locușor în care, pe timp ploios, doar noroiul s-ar putea numi „cel mai bun prieten”, orice viitor pentru cei mici părea unul aproape imposibil.
Încă din primele clipe, am realizat că în biserica noastră pășise o mamă eroină, pentru care copilașii erau cea mai de preț comoară, astfel că orice ajutor era tare bine venit pentru salvarea celor mici aflați în mocirlă la acel moment.
Am început cu alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte, noi și de calitate, în care cei mici să se simtă demni, asemenea celorlalți colegi din sala de clasă.
Toate eforturile, deloc puține, au dat roade însutit: nu doar că cei mici creșteau, dar rezultatele lor școlare îi situau printre cei mai buni.
Astăzi, Alina și cele șase comori ale sale locuiesc într-o casă a lor, călduroasă și cu toate cele necesare traiului de zi cu zi, pe care cu bucurie îl numesc „acasă”. Este un locușor al armoniei și înțelegerii, în care aceștia se pot bucura de o copilărie minunată, lipsită de griji și neajunsuri.
Chiar ieri i-am vizitat în colțișorul lor de rai, strânși cu toții în jurul mamei, chicotind de bucuria de a fi împreună, prinși într-un joc cum doar între frați mai poți găsi.
Iulia ne mărturisește, încă din primele clipe, că uimirea cu care a pășit, acum… în noul lor cămin, încă o însoțește și este tare bucuroasă că, de acum încolo, este și mult mai aproape de școală.
Nu-i prea ușor să te trezești, ca elev în clasele primare, la 5.30, și pe de-asupra, în zilele geroase, să fii nevoit să mergi kilometri întregi până la autobuz, iar de multe ori acesta să întârzie.
Mândră de medaliile cărora le-a găsit un loc special pe unul din pereții camerei de studiu, aceasta fiind olimpică la limba română și matematică, ne povestește despre câtă muncă este în spatele unui premiu, muncă susținută de mama, cu multe sacrificii.
Sclipirea din ochi, mărturie a Harului lui Dumnezeu, revărsat în mintea și sufletul ei, ne dă speranță că va deveni nu doar o profesoară dintre cele mai bune, ci un om care să șlefuiască, nu peste mult timp, destinele multor copii care, la fel ca ea, se află pe malul cel abrupt al sărăciei și neputinței.
Beatrice este artista noastră. Tare și-ar fi dorit să fi fost chiar ea cea care a dat culoare casei „tricolore”, dar până va ajunge să însuflețească opere de artă, aceasta își exersează pasiunea pentru pictură la nenumăratele concursuri la care a obținut rezultate remarcabile. De când a ajuns aici, își dă silință să aducă mamei și mai multă bucurie, și ea fiind printre cei mai buni elevi din școală.
Tot artistă pare a fi și Delia, de această dată în domeniul cinematografic. Lumina reflectorului, adică un blitz al unei camere „amatoricești”, care își face cu vrednicie munca pe orice vreme și orice teren, este ceva ce o face să se simtă în centrul atenției. Ne-a mărturisit în șoaptă, că tare mult și-ar dori să ajungă un reporter de succes, care să scoată la lumină suferința altor copii, pentru ca lucrurile să se schimbe și astfel, să facă o lume mai bună.
Ei dragilor, aceștia sunt 6 dintre cei 10.233 de copii pentru care luptăm zi de zi, și care așteaptă, de Învierea Domnului, un grăunte de lumină.
Doar cu ajutorul dumneavoastră, vom ajunge la ei, peste 48 de zile, cu hăinuțe și încălțări noi, pachet de igienă, dar și câte un pachet alimentar, special pregătit pentru momentul Praznicului Împărătesc.
48 de zile… 10.233 de copii, care așteaptă un dar al bunătății noastre.
Dăruim lumină?
