Acum că s-a terminat și postul maicii domnului

Acum că s-a terminat și postul Maicii Domnului, toți cei ce au adunat ceva bănuți în vara ce se trece și ea (desigur, în cazul in care nu i-au lasat pe la noi în „cutiuță”), pot pleca repede și liniștiți să-i cheltuie pe litorale.

De data aceasta vă asigurăm că nu este nici un risc din partea vreunui rechin.
Avem informații clare că, atât în Marea Roșie, în cea Mediterană, cât și în a noastră, cea Neagră, toți rechinii sunt …aproape morți. O problemă medicală – crăpatul fierii de invidie, coroborată cu una imobiliară, despre care vă voi vorbi imediat, va duce la disparitia temutei specii de rechini …imobiliari.

Despre ce este vorba? Pai, să punem pe hârtie, oameni buni! Câte case pot avea aceștia, toți la un loc să zicem? O mie, o sută de mii, un milion? Pot să aibă, dar câte au în Cer, ia să vedem!? Zerooo! Dumneavoastră, cei ce ne ajutați și iubiți copiii, stiți câte aveți în Cer? Vă spun eu![spacer height=”10px” id=”3″]
Începând de ieri …52 de viloaie, case și căsuțe. În ajunul zilei Măicuței Domnului, tocmai ne-am apucat de fundația celei de-a …51-52-lea. Asta înseamnă că, dacă vă mai rămân ceva bănuți printre colacii de salvare, ochelarii de soare și lada frigorifică cu pateu de post pentru miercuri și vineri, vă rog să nu uitați că la noi se fac cele mai tari investiții.[spacer height=”10px” id=”3″]
La Uricani, de data aceasta, începem 2 in 1 pentru 10, respectiv 7 copii. Eu zic că merită!
Iar dacă vedeți vreun rechin întors după o rătăcire prin Bermude sau pe la Coastele Azurii, vă rog să-i spuneți că doar la noi găsește leacul ce l-ar putea scăpa de moarte, rămânând și cu banii în buzunar (cel din ceruri, desigur), dar și cu investițiile protejate de orice criza, care cică vine repede, repede.[spacer height=”10px” id=”3″]
Una peste alta, încă vreo 1500 de copii la școală de trimis și două case nou începute pentru cei 17 copii, vă va demonstra că avem cea mai tare vacanță.[spacer height=”10px” id=”3″]
Să aveți parte de soare, că de apă și chiatră, e plină țara!

Ajută-ne, Măicuță Sfântă!

Lista 1 – copii cu pachet plătit de donator
https://docs.google.com/…/1nAqdDnG6ivJKKjt79F0Cd4S-2l…/edit…

Lista 2 – copii cu pachet achizitionat de donator
https://docs.google.com/…/1IbkEHJLw5p6TatqGK0yszdeG42…/edit…

#glasulvietii #dandamaschin #graunteledelumina

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy