2305 copii încă privesc spre noi!

Cine se scoală de DIMINEAȚĂ și împarte GRĂUNȚELE DE MUȘTAR, foarte departe și fericit ajunge!

Doamne, ce vremuri mai trăim! Într-o săptămână începe școala și sute de mii de copii se zbat în sărăcie, neavând nimic din ceea ce un copil ar trebui să aibă pentru a-și putea croi un drum în viață. La noi, însă, alte sunt prioritățile. Cel puțin pentru mai marii țării…

Nu contează faptul că prețurile la utilități și la produsele de bază explodează, nu contează că marea parte a romanilor se îmbracă de la magazinele cu haine aruncate de Europa și nici măcar faptul că România a mai pierdut într-un an… 140000 de oameni – ca să citez doar câteva din primele titluri ale presei de astăzi. Contează doar bătălia pentru ciolan, funcții, beneficii, putere sau cum i-o mai zice, în timp ce o țară întreagă se duce de râpă. Chiar așa, oameni dragi, ce facem, stăm cu mâinile în sân sau încercăm să schimbăm ceva cu adevărat în bine? Și cum la minciuni, potlogării și combinații – negocieri politice nu ne pricepem, iată-ne dragilor că am declarat astăzi război împotriva abandonului și absenteismului școlar din Moldova, a ne-școlirii dacă vreți, având alături sute de oameni buni cărora le pasă cu adevărat de viitorul țării, al copiilor lor și de ziua de mâine.

Știind că 9000 de copii sarmani așteaptă nerăbdători hăinuțele și încălțările cele noi și moderne, cusute cu măiestrie de adevărați croitorași viteji, de dimineață, cam cu noaptea-n cap, am dat startul distribuirii fiecărui pachețel la fiecare năzdrăvănel dornic de un început de an școlar, așa cum se cuvine. Că socoteala din depozit nu-i totdeauna cu cea de pe ulițe, o știm bine, dar cu nădejde în mila lui Dumnezeu, încredințați de bunătatea tuturora și împinși de la spate de aceste zâmbete minunate, noi chiar

MERGEM MAI DEPARTE!
Multumesc dragi donatori și neosteniți voluntari!
Domnul Iisus Hristos să vă răsplătească jertfa și încrederea într-o lume mai bună!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy