Andrei – dar din lapte, dar se face!

Dragilor, ziua de astăzi ne-a mai învățat o lecție! O lecție despre iubire, credință și dăruire. Este vorba despre mama Simona și cei 9 pruncușori, pentru care la finalul anului trecut am deschis un șantier mare pentru noua lor căsuță. Deși are nouă guri de hrănit, Simona însoțită de unul dintre prunci ne-a vizitat astăzi pentru a ne a dărui din puținul lor.

A adus două sticle mari de lapte și o punguță de brânză, toate de la Florica, văcuța primită cadou, la rândul lor, de la oamenii cu suflet mare. Unde vor ajunge acestea? Tot la copilașii ce au atât de mare nevoie. Această întâmplare îmi aduce aminte de cuvintele Domnului Isus care spunea: „Este mai ferice să dai decât să primești”.

Ei bine, în acest mod trebuie să dăruim și noi mai departe. După cum spuneam și mai sus, căsuța mamei Simona și a celor 9 pruncușori este ridicată, finisată, văruită. Însă, ce e mai greu abia de acum urmează. Mai avem nevoie de mobilier pentru toată casa. Atât pentru cele trei dormitoare, cât și în camera de zi, unde copilașii se vor juca și vor învăța. De la paturi, dulăpioare, scaune și o masă încăpătoare pentru toată familia, aragaz, unde mama să poată găti, mașină de spălat și toate cele trebuincioase într-o casă.

Mai mult, o altă etapă dificilă este și izolația exterioară, dar și tencuiala care ar urma să fie realizată la primăvară, atunci când vremea ne va permite.

Ce spuneți, dragilor? Răspundeți provocării faptelor bune și ajutăm această frumoasă familie?

HAIDEȚI SĂ TRANSFORMĂM O CASĂ ÎN ACASĂ PENTRU SIMONA ȘI CEI 9 PRUNCUȘORI AI SĂI!

DĂRUIM IUBIRE?

MERGEM MAI DEPARTE?

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy