Celebrăm facerea de bine!

Dragii mei, iată că eforturile pe care le facem zi de zi pentru copiii sărmani ori orfani și mamele greu încercate de sărăcie din zona Moldovei, dar și din restul țării, nu au rămas necunoscute în fața profesioniștilor din domeniul asistenței sociale.
Sunt onorat să fiu nominalizat la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială, ediția a X-a, la categoria „Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenței sociale”, care se va desfășura pe data de 19 martie 2024. Pentru mine, această nominalizare nu face decât să aducă un motiv în plus de a continua această activitate începută acum aproape trei decenii, pentru a veni în sprijinul copiilor și mamelor și pentru a le oferi șansa la o nouă viață.

Țin să mulțumesc celor de la Colegiul National al Asistentilor Sociali din România, în special doamnei Asistent Social Roxana Necula, Președintele Sucursalei Teritoriale a CNASR Iași, pentru încrederea și sprijinul neîncetat pe care ni-l oferă misiunii și proiectelor noastre.

Mulțumesc tuturor celor care sunt cu adevărat prietenii mamelor și copiilor sărmani și ne sprijină pentru a continua șirul faptelor bune!

Haideți să oferim un gram de bucurie!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy