Cu mulți ani în urmă, am primit un telefon de la o mamă care plângea de bucurie și care nu înceta să-mi spună că există minuni. Printre lacrimi și o mulțime de cuvinte care nu puteau fi înțelese în totalitate, am spus un singur lucru: că există minuni!
Povestea lui Alexandru începea în Maternitatea „Cuza Vodă”, în urmă cu 11 ani, atunci când pruncuțul venea pe lume cu o inimioară atât de bolnavă, încât niciun medic nu s-a încumetat să-i dea vreo șansă. Părinții, oameni de o modestie rară, dar cu suflet de aur, după ce l-am botezat în spital, au primit o veste extraordinară, la acea vreme, undeva, la Târgu Mureș, ar putea exista o șansă.
Câteva zile mai târziu, Târgul Mureșul ridica din umeri și arăta cu degetul că, poate, undeva în Viena cineva ar putea face ceva.
După eforturi uriașe, dar pline de credință, Nicoleta a ajuns cu pruncuțul la Viena, acolo unde încercările nu au încetat să vină.
Chiar înainte de a intra în sala de operație, Alexandru, dădea semne că vrea să plece din lumea aceasta, făcând stop cardiac, un eveniment care a înfricoșat efectiv, echipa medicală ce se pregătea să-i repare inimioara.
„Înfricoșat” puțin spus, pentru că medicii au refuzat să mai efectueze operația. Doar că lacrimile unei mame, și spun atât de des, că lacrimile unei mame sparg cerul, atât de mult s-au vârsat pe holurile spitalului din Viena, încât medicii după ce l-au resuscitat pe prunc s-au gândit, cu toate riscurile, să încerce să-i dea o rază de speranță Nicoletei. Așa a rânduit Dumenzeu, ca operația să reușească, iar Alexandru să-și revină încetul cu încetul la o viață de copil normală.
Anii au trecut, operația inițială a avut nevoie de alte corecții, iar astfel, Alexandru a revenit cu ajutorul lui Dumnezeu, din nou la Viena, în sălile de operație. Telefonul Nicoletei de acum 5 ani cum că există minuni, venea să-mi demonstreze că acolo unde există credință, omenire și acolo unde mama îngenunchează și plânge, Dumnezeu este mai prezent mai mult ca oriunde în altă parte.
Îmi spunea Nicoleta, atunci, că trebuie să spun lumii că există minuni și că dacă mai țin minte ce se întâmplase. I-am spus Nicoletei, la rândul meu, că în fiecare zi, atunci când îngenunchez în altar, în ciuda multor păcate care mă copleșesc și a durerilor personale, un gând zboară și către Alexandru și inimioara lui, așa cum sunt alte sute și, poate, mii de copii pe care îi port în sufletul meu.
Știind câtă durere și câte lacrimi au trebuit să verse aceste mame eroine pentru pruncuții lor, care fie au biruit încercările, fie au fost chemate de Dumnezeu să vegheze sus cu îngerii în cer. O rugam pe Nicoleta să dea mărturie ea, pentru că eu spun fiecărei mame, cu copilași în burtică sau în brațe, încercați de suferința inimioarei, că există mame și copii care în ciuda grelelor încercări au biruit boala, cu ajutorul medicilor minunați pe care Dumnezeu i-au scos în cale.
Duminica ce a trecut, Nicoleta a venit în Biserică la noi și după ce mi-l prezentase pe Alexandru, o minune de copil, vesel și cu multe vise, cu multe speranțe, îmi mărturisește că nu mai are putere de a merge mai departe.
Nu mai are putere pentru că, dacă soțul, care a reprezentat în acești ani stâlpul de care s-a agățat și care, cu munca în străinătate, a trimis banii necesari pentru deplasările lungi și costisitoare la Viena, după ce a avut un accident grav de muncă, în care și-a fracturat întreaga colană, nu mai poate face aceleași eforturi oricât de mult și-ar dori.
De aceea, speranța ei este la Dumnezeu, dar știe că Dumnezeu lucrează prin oameni și mi-a cerut de data aceasta, că dacă ajutorul promis cu mulți ani în urmă ar mai fi valabil, acum are nevoie cu adevărat de el.
Alexandru trebuie să plece la Viena, în doar câteva zeci de ore, iar noi am promis că-i vom fi aproape. Pentru această deplasare are nevoie de transport, cazare și masă și multe alte cheltuieli care vor urma.
Așadar, iubiților, în genunchi înaintea lui Dumnezeu, cu lacrimi în ochi, cu dragoste și compasiune pentru Nicoleta și Alexandru al ei, vă cer ca astăzi, în zi de vineri, să facem cu toții dovada că Dumnezeu este cu noi și că Dumnezeu lucrează prin oameni, dăruind fiecare atât cât poate, pentru ca inimioara lui Alexandru să să fie cu adevărat reparată și să-i aducă mamei speranța și credința că, tot efortul ei de aproape 11 ani nu a fost în van. Pe lângă faptul că se bucură de un copil normal, ea este simbolul unei mame care nu are voie să renunțe în lupta de a oferi fericirea copiilor ei.
Dumnezeu să te ocrotească, Alexandru, să-ți dăruiască multă sănătate și să o întărească pe iubita ta mamă, Nicoleta!
Să ne rugăm, iubiților, pentru Alexandru și Nicoleta și să ne arătăm dragostea față de ei, căci tare multă nevoie este de dragoste în lumea aceasta!
Cu Dumnezeu, împreună, pentru inimioara lui Alexandru!
