DE VA PLECA, PROMITEM SĂ LE FIE BINE?
Am cântărit îndelung dacă se cuvine sau nu să vorbesc despre Veronica.
De ce?
Pentru că este de departe cel mai greu caz din ultima vreme.
Pentru că atâta durere a năvălit în inima mea, văzând că timp de 7 ani de boală, în care au mai și venit pe lume vreo 3 copii, nu s-a găsit om să o ajute și s-o scape, atunci când se putea, de o așa nenorocire.
Pentru că Veronica este simbolul a mii și mii de mame condamnate la dispreț și ignoranță, și asta pentru simplu fapt că s-a născut și a rămas săracă.
Am găsit-o în preajma Crăciunului, mergând să verificăm un apel(o pistă) apărut prin media.
Din păcate, deși pista era falsă, cazul s-a dovedit pe cât se poate de real. De atunci, am bătut săptămânal și chiar mai des, aceeași cale; cu medici, cu oameni dornici să ajute, dar, din păcate, timpul scurs fără ca cineva competent să o bage în seamă, nu mai poate fi dat înapoi.
Am ajuns și ieri la Veronica, cu o remorcă plină cu de toate și cu o echipă de muncitori pentru a pune temelia unei viitoare case (pentru că bordeiul de acum, stă mai, mai să se prăbușească).
Am găsit-o plângând de durere (pentru că neputând să mănânce, nici medicamentația recomandată nu se poate administra corespunzător), înconjurată de cei 5 puișori, care mai de care dornici să o ajute pentru a se face bine.
Ce m-a emoționat până la lacrimi?
În clipa în care am lăsat din brațe cutia de banane, Valentin, mezinul casei, fără prea multe bune maniere s-a repezit și a smuls un buchet din exoticele fructe. Am gândit, atunci, că o face ca orice copil, din poftă, sau cum ar spune pediatrii, din deficit de potasiu. Doar că următorul lui gest, îmbrăcat în puținele cuvinte știute, a fost să i le dea mamei să mănânce „pentru a se face sănătoasă”.
Dragilor, chiar și dacă am citi printre rânduri, noi știm că în cazul Veronicăi binele nu poate veni decât de Sus sau, mai curând, durerea se va sfârși atunci când va îngădui Dumnezeu.
Bineînțeles că nu-mi e deloc ușor, chiar preot fiind, să nu mă gândesc la viitorul acestei familii.
Dar, dacă tot spunem că Dumnezeu lucrează prin oameni, e bine să ne mobilizăm cu toții, ca în câteva zile (după ce ieri, pe minus 13 grade Celsius, am bătut primul țăruș la noul proiect pentru această familie), să facem primul pas și să demonstrăm acestor îngerași că lumea-i plină de iubire și că, indiferent ce s-ar întâmpla cu scumpa lor mama, vom fi mereu alături de ei.
Care ar fi acest prim pas? O CASĂ PENTRU VALENTIN ȘI FRAȚII LUI!
Tot ieri am hotărât ca nici o mamă să nu mai depindă de „protocoale”, „asigurări” și de oameni „mult prea ocupați” și să nu mai avem copii ce nu-și vor putea aduce aminte de zâmbetul mamei. De aceea, în această vară, vom pune bazele primului centru Medico – social cu absolut toate specialitățile.
Dar asta-i altă discuție…
Între timp vă rog doar să vă rugați pentru Veronica și pentru toate mamele ca ea, ce, nădăjduiesc, vor mai apuca să treacă pragul acestui Centru!
Domnul Iisus Hristos să vă dăruiască sănătate și să vă umple inimile cu a Sa iubire!
