Eu, eric și încă 249 de copii în 58 ore, 34 minute și 10 secunde plecăm la mareeee!

Toate au fost minuțios plănuite – vizite medicale, toalete, consumabile, mese, autocare, motorină, taxe, parcări, camere, băi, lenjerii, căni, farfurii, lingurițe, cearșafuri de plajă, jucării, deserturi, zmee, umbreluțe și, chiar cărți de rugăciuni.
După cum vedeți, la planuri nu ne bate nimeni, nici la bugetele pe hârtie nu stăm rău, după atâția ani de experiență. Ne pricepem chiar și la a povesti câte ceva despre visul lui Eric de a vedea Marea cea Neagră și Albastră, în același timp.
Singura noatră problemă este, ca de obicei, nevoia de iubire transformată prin jertfa dumneavoastră în lucruri materiale, trecătoare, dar din păcate foarte necesare.
Cu pixulețul în mână, la sugestia lui Eric, a partenerilor lui de joacă și, de ce să nu recunosc, a echipei mele de voluntari, am întocmit, totuși, o listoaie cu cele necesare pentru a împlini visele armatei noastre de îngerași la malul Mării.
C-or fi mai puține, le înmulțește Dumnezeu! De-s mai multe, la noi oricum nimic nu prisosește, pentru că știm să bucurăm și pe alții.
Așadar, luați aminte la ce-i trebuie lui Eric pentru a fi fericit și cuminte:
– Motorină – multe sute de litri
– Cremă de plajă – să iasă băieții și fetele frumoase
– Spray pentru arsuri, să mai potolim soarele care privește cu invidie la copiii noștri
– Emetix și smecta, știți dumneavoastră la ce-s bune
– Zmee, că feți frumoși avem
– Carioci, acuarele, creioane colorate, blocuri de desen, c-așa-i cu artiștii
– Găleți, pistoale de apă, colăcei de salvare și alte arme de foc, apă și nisip.
– Paracetamol, că nu vrem să-ncălzim marea
– Autan, pentru a ferici țânțarii odihniți de la malul mării
În ce privește cele obișnuitele scutecele, lapte praf, absorbante, hârtie (nu de scris), săpunuri, șampoane, prosoape și, nu în ultimul rând, mâncărică cât încape la Iași sau la Mamaia, oricând și oricât, că nu greșiți nicicum.
Până la o nouă repostare, veselie și sănătate să vă dea Bunul Dumnezeu, iar de Eric numai zâmbet!
ASOCIATIA GLASUL VIETII
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy