DĂRUIEȘTE, DISTRIBUIE ȘI AJUTĂ-NE SĂ AJUNGEM LA CEI CE VOR SĂ AJUTE!
GRĂUNTELE DE MUȘTAR 2024
10.233 de copii sărmani au nevoie de dragostea noastră pentru a merge la școală!
Dragilor, vă mai amintiți de mama Parascheva și comorile ei? Sigur că da, acea mamă eroină care a reușit să-și găsească puterea de a trece peste toate provocările și de a fi mamă cu „acte în regulă” la Doamne-Doamne pentru cele opt suflete ce scânteiesc prin jurul ei.
După cum poate știți, noi suntem foarte aproape de această familie de acum mult timp în urmă. I-am ajutat cu alimente, animale, haine, produse de igienă și, cel mai important, le-am făcut o căsuță de la zero cu câte un locușor călduros pentru fiecare minune, pentru a nu-și mai răci lumea gura de pomană, că unde vor sta acești copii mulți. Nu ne-a fost deloc ușor, dar împlinirea pe care am simțit-o atunci în suflet ne-a răsplătit toată sudoarea și truda depusă în acele zile pline. Slavă Domnului că am dus și acea misiune până la capăt!
Vlad, Teodora, Paraschiva, Nectarie, Matei, Gheorghe și Cătălina sunt copiii Paraschivei. Tatăl muncește din greu pentru întreținerea casei și pentru burticile familiei, că doar nu-i așa simplu să pregătești mâncare pentru atâtea guri, plus că acești copii trebuie să crească mari și sănătoși. Să nu uităm nici de problemele de sănătate ce-i mai dau mamei câte un semnal că încă sunt acolo și că au nevoie de consultație. Cu un singur venit e imposibil să acopere toate nevoile din gospodărie și toate cerințele tot mai răsunătoare ale copiiilor, până la urmă, având copii cu vârste cuprinse între 1 an și 16 ani, nevoile sunt multe și diferite.
Cu toate acestea, ei încearcă să ducă la bun sfârșit unele din cele mai ușoare treburi de pe lângă casă și să-și ajute părinții. De multe ori, când mama mai trage câte o fugă după treabă prin sat, se întâmplă ca aceștia să se joace și „de-a mama și de-a tata”, dar, să vă spun un secret, acesta nu este doar un joc. Totodată, mamei îi zâmbește sufletul de bucurie când vede curtea plină de omuleți harnici și voioși, cu mânuțele rapide și energia la purtător, dar, atunci când se întâmplă să fie desculți sau îmbrăcați cu haine poate chiar cu două numere mai mari sau când nu mai știe cum să împartă o farfurie de mâncare în mod egal, sufletul i se amărăște, iar disperarea încolțește în lăuntrul ei.
În mai puțin de o lună vacanța își va lua rămas bun de la copii. Școala își va deschide din nou ușile pentru elevi care mai de care mai bine pregătiți și aranjați. Ei, bine, copilașii noștri dragi din această poveste nu-și pot pregăti decât speranța și gândul că poate în acest an vor reuși să facă față cerințelor materiale ce trag de ei fără a ține cont de neputința pe care o duc în suflete de când se știu și pe care nu o pot discerne după mințișoarele lor prea fragede.
Dragilor, haideți să le facem o bucurie și să pregătim acești copii pentru școală cu rechizite, papuci și haine! Haideți să le dăruim speranța și curajul de a se vedea pe viitor medici, polițiști, preoți, profesori și alte profesii ce se pot naște în adâncul inimilor lor!
Din 10.233 de copii, cu pași mici, dar siguri, deja 1199 vor avea ghiozdănelele pline și ținuta completă.
Mergem mai departe?
DĂRUIM SPERANȚĂ?!

