Părinți măcar de 1 zi

Dacă tot a venit vacanța lansăm astăzi o ofertă imbatabilă: „Părinți” – măcar de-o zi

Concret, sâmbăta dimineața, ne trezim odată cu puișorii, ne urcăm în mașini și venim mai jos de Bojdeucă, pe strada Hotin, parcăm la intrarea din vale din curtea Bisericii Sfântului Ștefan, Arhidiaconul.

Aici, vom face o împărțeală pe cinste:tații – șoferi din naștere, pregătesc portbagajele și încarcă cu băieții cei mari cele de-ale gurii pentru copiii noștri mici. Mamele cu fetițele, aleargă repede în Centrul Social al Bisericii și se apucă de sortat hăinuțe și încălțări pentru aceeași prieteni ai noștri (și ai voștri de acum înainte.) Cei mai mici, intră în altă încăpere, se apucă de povestit, de desenat ș dei cântat, până ce le trece dorul de cultură, că tot dubtem in coasta lui Crengă.

Cum, n-aveți încă trei copii în familie, după socoteala noastră ? Stați fără griji, între atâția copii și mame, vi se împlinește neapărat visul! 😊După ce toate-s gata, mâncarea și hainele, desigur, toți iubitorii de plimbări se îndreaptă iute, iute cu cine doresc pe post de copilot sau copiloată, pe drumurile patriei către cei care ne oferă adevărata bucurie a vacanței.

Și cum parcul de distracții are un număr limitat de locuri, programarea obligatorie se face la numărul de telefon al Anei – 0751 621 146.Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască tuturor sănătate, bucurie și să ne învrednicească de Vacanța cea Mare!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy